Ştiri

Contribuie la conturarea viitorului politicilor dedicate întreprinderilor sociale! Participă la sondajul derulat de Euclid Network

Euclid Network, rețea europeană de organizații care sprijină antreprenorii sociali și liderii orientați spre impact, a lansat cea de-a patra ediție a Monitorului European al Întreprinderilor Sociale, studiu bienal, bazat pe sondaje, care analizează întreprinderile sociale din întreaga Europă.

Monitorul European al Întreprinderilor Sociale 2026 își propune să colecteze informații privind întreprinderile sociale de la nivelul țărilor europene și să sprijine și promoveze nevoile și interesele acestora la nivelul strategiilor, politicilor și mecanismelor de finanțare europene. 

Dacă reprezentați o întreprindere socială, vă invităm să vă faceți auzită vocea și să ne sprijiniți să punem pe hartă ecosistemul antreprenoriatului social din România.

Începând cu această ediție, sondajul este disponibil și în limba română. Acesta se adresează întreprinderilor sociale în sens larg, astfel că pot participa și afacerile cu impact social care nu dețin un atestat de întreprindere socială obținut în baza Legii economiei sociale. Pentru a completa sondajul, click aici.

Rezultatele cercetării din ediția anterioară sunt disponibile aici.

Despre Euclid Network

Euclid Network catalizează schimbările pozitive prin conectarea, îmbunătățirea și celebrarea antreprenorilor sociali, a inovatorilor sociali și a organizațiilor lor de sprijin, care îi ajută să deschidă calea pentru o economie și o societate ecologică și incluzivă din punct de vedere social.

Membrii și partenerii rețelei sunt pionieri în conturarea ecosistemului european pentru întreprinderile sociale. Aceștia sprijină și reprezintă sectorul întreprinderilor sociale și inovației sociale în Europa și în țările învecinate, reprezentând în mod colectiv aproape 100.000 de organizații, cu prezență în 29 de țări și activități în 62 de țări.

Sursa: Euclid Network

Vizualizări: 1